La Costinesti erau niste seri de muzica si poezie de mai mare dragu'! Toata zbaterea asta posdecembrista n-a mai reusit asa ceva si poate ele nici nu mai sunt posibile. Dar atunci se-adunau la un loc muzicieni, actori si poeti si se facea ca un fel de biserica celebrul Amfiteatru.
Cantam cu inca doi baieti - Sandu Dumitrescu si Tic Petrosel - intr-o trupa pe care-am numit-o Catharsis despre care Doru Stanculescu spunea "sunteti prea buni sa rezistati, prea rafinati ".N-am reusit macar un cantec sa imprimam asa ca tot ce e sigur din spusele lui Prezidente , e ca ne-am risipit care pe unde...Si sensibil si rafinat m-am pomenit de dimineata pana seara intr-un bar la o vorba cu poetul Mircea Micu ...De la o vreme si de la niste vin am inceput sa-i cant si dumnealui asculta cu ochii agatati de varful unor tenisi albi ce-i avea-n picioare.
Cand s-a pornit sa-mi spuna poeme m-am strans tot in mine si ascultam vrajit. Dictia nu era punct forte dar distinctia , greutatea si profunzimea fiecarui cuvant ma fascinau. Se-apropia ora de intrare-n scena si nu ne clinteam. In uriasa lor risipa de dragoste si frumusete , poetii sunt regii neincoronati ai acestei lumi . Am pus intr-o rama a sufletului meu ziua aia iar acest cantec pe versurile poetului, o prelungire fireasca, o atingere a acelei clipe zburatacite.
