”Ma prezentase Aurelian Titu Dumitrescu lui Nichita Stanescu si de ceva vreme mergeam acasa la el in Amzei , gasisem o poezie  de a lui : pana tarziu asteptand o fata si de cate ori mergeam acolo cantam cantecul compus de mine .... Nichita ma asculta cu atentie si bunavointa ...intr-o seara ma pregatesc sa atac piesa , cand o distinsa personalitate a folkului ma tinteste malitios, ce tot batem atat apa in steampuri ? Nichita nu m-a aparat, nu i-am mai trecut multa vreme pragul ... cu vreo jumatate de an inainte sa treaca dincolo am mers cu cativa poeti in Amzei... m-a luat deoparte si m-a intrebat : cum te uiti tu la mine ? ca la un inger , i-am zis ; iata , zice , ingerii asta fac, te apara de draci , cand arunca vreunul cu rahat dupa tine te duci sa te speli singur... Nichita nu se suparase ca nu L-am cunoscut ....”